Între expansiune şi contragere   1 comment

Dacă ar fi să trasez o tipologie a romancierilor (permiţându-mi să iau romanul în accepţiunea ironică, dar nu falsă, dată de E.M. Forster – o operă de ficţiune în proză care depăşeşte 50.000 de cuvinte), cred că m-aş raporta la două categorii fundamentale…
Prima i-ar include pe cei care preferă expansiunea, a căror scriitură cucereşte, acaparează, care au plăcerea de a extinde universul….cuvintele lor adaugă sensuri, sunt demiurgi şi au voluptatea de a desena noi volute prin propriile universuri…Balzac – construind 100 de tipuri de bancheri care nu seamănă unul cu altul, Hugo căutând noi sensuri într-o realitate adeseori sordidă şi (prea) puţin semnificativă, Proust care-şi extindea efectiv scriitura pe manuscrisele sale realmente interminabile prin parantezele neîncetat adăugate, Marquez adăugănd timpului şi geografiei propria paradigmă a unui Macondo etern, Borges zugrăvindu-şi fiinţele imaginare…
În a doua ar putea fi cuprinşi scriitorii care, dimpotrivă, preferă contragerea; ei restrâng, adună faptele disparate în interiorul unui limbaj, merg în adâncime, pun încăpăţânaţi cărămidă lângă cărămidă spre a construi un zid fără vreo fisură (Flaubert credea că proza trebuie să producă aceeaşi impresie precum un zid gol de la Acropole, Hemingway avea pretenţia ca un cuvânt să adere la celălalt asemenea pietrelor zidului chinezesc), preferă să-şi circumscrie cât mai clar porţiunea de univers, care – chiar mică de ar fi – le aparţine întrutotul; ei precizează sensul universului, desenul lor este riguros, ferm şi strâns…Flaubert – ridicând stilul la rang de lege supremă şi lăsând în plan secundar „invenţia” romanescă; Hemingway încremenind realitatea într-un stil jurnalistic teribil de eficient şi de direct, Thomas Mann circumscriind moral universul, dar într-un mod deosebit de riguros şi de practic, Saint-Exupery – consacrând scriitura drept o unealtă asemenea avionului pe care-l pilota…
Este valabilă o astfel de tipologie şi în cazul altor specii literare? Se pare că nu, întrucât celelalte specii literare au deja limite fizice mult mai clar trasate….Tragedia, spune Aristotel, îşi găseşte limita în răgazul necesar spre a trece de la fericire la nenorocire şi invers…Poe a fixat şi el o limită în ceea ce priveşte poemul – arătând că un poem trebuie să fie în mod necesar scurt…De aceea probabil că paradigma de mai sus se aplică realmente cu succes doar romancierilor…

Anunțuri

Posted 6 Ianuarie 2011 by cosulcufragi in literatură universală clasică

One response to “Între expansiune şi contragere

Subscribe to comments with RSS.

  1. imi sugeti pula

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări

%d blogeri au apreciat asta: