Repetiţia…   Leave a comment

Un lucru minunat pe care-l permite arta îl constituie repetiţia…Asta-mi aminteşte de o frază a lui Cortazar, potrivit căreia poţi oricând reciti o carte, dar nu poţi lucra încă o dată un pulover terminat fără a stârni comentarii…Bieţi oameni naivi, ne amăgim răzvrătindu-ne împotriva repetiţiei, încercând să întoarcem istoria împotriva ei înseşi…Unul din cele mai stăruitoare lucruri pe care le-am învăţat ca elev, pe care le-am repetat altora din ipostaze ierarhic-didactice şi pe care-l urmăresc cu străşnicie în paginile scrise şi publicate pe ici – pe colo a fost evitarea repetiţiilor, a structurilor redundante, alternarea înţeleaptă a adjectivelor, verbelor şi a conjuncţiilor….Aşa mă amăgesc şi eu….

Repetiţia este uneori – nu foarte des – parte a unui ritual acceptat şi cunoscut de receptorii actului. Mulţi din spectatorii show-urilor de wrestling cam ştiu la ce să se aştepte, cunosc repertoriul luptătorilor preferaţi, iar totul se bazează pe o convenţie: orice luptător ştie foarte bine că trebuie să „servească” publicului ceea ce se aşteaptă din repertoriul lui – de aceea una din cele mai mari ofense aduse adversarului o constituie faptul de a prelua ceva din arsenalul lui tradiţional. Cu toate acestea, repetarea nu descurajează şi nu îndepărtează, deoarece exact aceasta i se cere celui din ring. Există o anumită savoare a repetiţiei în wrestling, deoarece spectatorul vine tocmai spre a primi din partea luptătorului preferat ceea ce-i cere acestuia…
În altă sferă sportivă, a raţionalităţii, repetiţia are un dublu sens. În şah, aproape orice repetiţie are valoare teoretică: cum repetiţia în sine este perfect posibilă şi chiar poate fi calculată matematic, iar şahul beneficiază de o diacronie perfect fixată, este greu de zis dacă mai există vreo poziţie care să nu fi survenit până la un anumit punct în vreo partidă, astfel încât uneori se repetă şi 20-30 de mutări din altă partidă; aşa s-a construit teoria deschiderilor. Din fericire, memoria umană ar fi limitată, altfel moartea şahului prin remiză, întrevăzută acum aproape o sută de ani de unul din cei mai mari jucători din istorie, ar fi fost perfect posibilă. În plus, regulamentul prevede că repetarea de trei ori a unei poziţii duce la remiză, însă asemenea repetări survin rareori cu acordul jucătorilor….
În literatură, abia simbolismul a ajuns să pună în valoare refrenul, dar nu sunt foarte convins că face aceasta pentru a evidenţia o stare poetică, aşa cum o spun atâtea manuale învechite, şi nu pentru că ajunsese să fie obosit de miturile demiurgice ale romantismului…Refrenul simbolist mai curând exilează obiectivitatea realităţii spre a lăsa totul în seama legănării imperceptibile a unei stări muzicale, perceptibile nu numai la nivelul cuvintelor…În refren există o înşurubare în loc şi o anumită aplecare asupra cuvântului, refrenul pune funcţia poetică (după termenii lui Jakobson – cea centrată asupra mesajului) în faţa celei referenţiale (definită de acelaşi ca orientată spre context, spre  realitate).
În muzică, cele 14 fugi şi patru canoane pe aceeaşi temă din „Arta fugii” a lui Bach refac în volute riguros controlate aceeaşi curgere lentă şi temperată a unei scriituri care pare a se detaşa încet-încet de materialitate…reiterând de fapt însăşi condiţia esenţială a muzicii, singura artă al cărei material o face să pară atât de imaterială… O senzaţie similară o ai ascultând binecunoscutul „Bolero” al lui Ravel, dar în acest caz tocmai accelerarea ritmului te face să simţi că reiei tema veşnic încă de la început, în timp ce la Bach muzica se consumă într-o curgere ternă care refuză orice ierarhie….Există o anumită agresivitate în cazul lui Ravel, echivalentă absolutului control de la Bach; la Ravel repetiţia este încrâncenare, la Bach repetiţia este detaşare…
Trecând în sfera narativului, repetiţia suspendă exact elementul de bază al acestuia – timpul… Penelopa găsise în gestul etern de a ţese şi de a desface aceeaşi pânză modul de a amâna un deznodământ – iar o minte îndrăgostită de metafore şi pusă pe şagă întrucâtva ar spune că exact aceasta reprezintă viaţa – amânarea unui deznodământ…
O altă formă a repetiţiei o întâlnim în filmul „Ziua cârtiţei” (1993),  în care personajul principal, un individ frustrat şi cinic, ajunge să trăiască la infinit aceeaşi zi, în care oamenii pe care-i întâlneşte spun aceleaşi replici şi fac exact aceleaşi lucruri pe care le făcuseră şi cu o zi inainte. Blocat în aceeaşi zi, personajul este nedumerit la început, se amuză apoi, începe să experimenteze (poate ajunge la închisoare, deoarece a doua zi se va trezi tot în patul său)… Treptat, omul care percepe lipsa de sens a lumii în care evoluează construieşte astfel el însuşi un sens acestei lumi şi propriilor gesturi, copilăresc şi iresponsabil la început, jucându-se cu temporalitatea, dar pentru că filmul trebuie să aibă un „mesaj” şi pentru că, în principiu, eroul trebuie să ajungă la o poveste de dragoste cu eroina scenaristul ajunge la concluzia că ar trebui să-l salveze de acest univers recurent prin dragoste….Romantic, desigur, dar cât a ratat el acest film evitând să-şi lase personajul prins cu totul în infinita spirală a acelei zile, lăsând să curgă povestea în afara intrigii clasice, care pretinde un deznodământ şi, prin asta, anulează repetitivitatea existenţei…
Dar nu există doar o repetiţie a creatorului, ci şi una a receptorului…În această situaţie, însă, lucrurile sunt mai simple…Este firesc să căutăm încă o dată plăcerea verificată, cea pe care am testat-o o dată şi, mai ales când resimţim neapărat nevoia de plăcere, să ne întoarcem la ceea ce ştim că ne-o provoacă….De aceea unii psihologi chiar recomandă alcătuirea unor liste de plăceri uşor de satisfăcut de unde să te poţi (re)inspira oricând, dar mai ales atunci când resimţi nevoia de a-ţi reconforta spiritul…

Repetiţia mai duce cu gândul şi la tipar…Istoria însăşi nu ar avea sens în afara unor tipare, a unor asemenea modele mentale, culturale şi evolutive, prin care viitorul însuşi ar putea probabil să fie „domesticit”…Este unul din lucrurile cele mai fascinante din istorie – să găseşti tiparele care au dus la evenimentele istorice…Dacă poţi să tragi şi nişte concluzii de aici….deja ai ajuns la filozofia istoriei…

Anunțuri

Posted 23 Ianuarie 2011 by cosulcufragi in alţi fragi...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări

%d blogeri au apreciat asta: