Archive for Mai 2011

Lumea străinilor…   Leave a comment

Chiar dacă Vijelia de Gabriel Garcia Marquez poate fi uşor apropiată de Antigona, nu împotrivirea satului faţă de ritualul înmormântării mi se pare esenţială, ci faptul că lumea din acest roman îndeplineşte un criteriu esenţial al fantasticului: toţi îşi sunt străini unii altora, ceea ce duce în fapt la (re)descoperirea neîncetată şi reciprocă a oamenilor, printr-o suprapunere a vocilor narative şi a discursurilor interioare. Deschizând uşa miticului său Macondo, Marquez o lasă (pururi) întredeschisă întru o bucurie a narării şi, prin intermediul acesteia, a unui etern dialog…

Tonul cărţii este marquesian încă de la început, dar persistă în mod straniu o anumită temere a scriitorului faţă de ceea ce pare a fi descoperit prin intermediul său şi, de aceea, o anumită ezitare în faţa amorţirii; căci, în ciuda titlului care ni se revelă – pe măsură ce citim romanul – drept ironic, Vijelia este o carte a amorţirii unor relaţii, a unei percepţii fixate în cadre tradiţionale, a unei lumi care pare a-şi descoperi devenirea abia odată cu moartea care intră pe nesimţite sub chipul unui străin obiect de ostilitate…Superb cu adevărat este însă faptul că romanul nu se încheie, pentru a spune astfel, ci se adânceşte într-un discurs interior care revelă resurse nebănuite.

Din acest punct de vedere, apropierea romanului de Antigona constituie, neîndoios, un prilej de problematizare, dar îmi pare a fi mai degrabă o pistă greşită, pe care Marquez ne îndrumă cu bună ştiinţă prin motto-ul suspect de la început. Desigur, şi fără acel motto, scriitorul trebuie să fi fost conştient de tentanta apropiere care s-ar fi făcut între cartea sa şi tragedia greacă, însă romanul său nu este unul al cetăţii, ci unul al răvăşirii conştiinţelor (de unde şi imaginea vijeliei) şi al reaşezării metafizice a existenţei prin acceptarea limitării pe care o instituie moartea (imaginea luminii şi cea a navei moarte din finalul cărţii consacrând realitatea cărţii drept un univers translucid şi ambiguu). Un roman în care singurătăţile tuturor personajelor păcătuiesc finalmente prin faptul că nu sunt „rezolvate”…

 

 

Anunțuri
Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări