Cartoane…cartoane…..   Leave a comment

Rareori societatea a fost într-o asemenea degringoladă morală ca în ultimele luni. Toate s-au acumulat: falsificări de diplome, falsificări de doctorate, de alegeri. Doar câte un sportiv ne mai salvează din marasmul de falsitate în care ne-au cufundat mult iubiţii noştri conducători.
Dar nu cred că este ceva nou în ceea ce a răsărit în biata noastră ţară în aceste săptămâni. Până şi mult trâmbiţata lovitură de stat este una falsă, aş spune; mai mult – hai să vedem: este în stare cineva în ţara asta să dea o lovitură de stat? Cu cine să dai lovitura de stat – cu senatorii, deputaţii şi generalii noştri?? Să fim serioşi!
Unul din cele mai caracteristice semne al falsităţii îl constituie perpetua ardere a etapelor, subsumată de altfel „formei fără fond” maioresciene. Nimeni nu mai are răbdarea, ca să nu spun inteligenţa, de a lăsa lucrurile să „dospească”, de a aştepta maturizarea intelectuală treptată, de a „închide” şi a posta anunţul „primim marfă”, cum spunea Noica… Cu toţii se năpustesc să-şi aranjeze examenele, diplomele (lista publicată la http://www.cotidianul.ro/doctori-in-stiinte-care-se-exprima-mai-greu-187555/ este ilustrativă). Stau şi mă gândesc dacă aceşti oameni realizează măcar importanţa unui asemenea titlu – cred că nu, cred sincer că e suficient să vorbeşti cu unii dintre ei spre a-ţi da seama că nici măcar nu ştiu care sunt etapele ce trebuie parcurse spre a-l obţine. De altfel, nici nu au cum; nu au habar de chinul trăit în faţa hârtiei albe, de perpetua îndoială, de interogaţiile nesfârşite ale adevăraţilor benedictini care au trudit la o teză de doctorat. Cu toţii au certitudinea imbecilului şi întotdeauna am fost curios dacă vreunul dintre aceştia, aflat în singurătatea cabinetului poleit (cunosc cazuri de „genii” care-şi afişează diplomele pe pereţi), se miră cu adevărat cum a putut ajunge acolo unde a ajuns…De cele mai multe ori, de altfel, un criteriu este suficient: dacă se examinează C.V.-ul acestor „oameni de ştiinţă” se observă cu uşurinţă că preocupările „intelectuale” i-au „fulgerat” abia după ce au căpătat oarecare „poleială” prin căţărarea pe ierarhia socială. Cum ajung prin fruntea mai ştiu eu cărui minister sau instituţii, cum se lansează în politică – „geniile carpatine” îşi garnisesc conştiincioase C.V.-ul cu cel puţin un doctorat. Mai mult, culmea, s-au apucat – „chipurile” – să-şi facă doctoratele exact atunci când aveau mai puţin timp – sau cel puţin aşa s-ar interpreta prin prisma înaltelor funcţii deţinute. Se presupune totuşi că un ministru, de exemplu, îşi începe programul dimineaţa şi-l prelungeşte mult peste ora 16, când termină muritorii de rând; când stau atunci aceste „genii doctorale” prin biblioteci, când stau să scrie la teză? La bază se află un oarecare mimetism social: fiecare află de la altul că „aşa se face”, că trebuie „să-şi tragă un doctorat” şi el ca să intre în rândul lumii (mi-i şi închipui discutând: Cum, tu nu ţi-ai luat un doctorat?…la fel cum noi ne întrebăm unul pe celălalt cum de nu am luat conserve de ton de la supermarket)…Norocul lor că nu trăiesc în Antichitatea homerică; ce greu le-ar fi fost acestor debili (debilitas desemna la origine în latină orice fel de slăbiciune, inclusiv cea fizică) să ridice scutul lui Ahile ori să întindă arcul lui Ulise!
Această ardere a etapelor se perpetuează de altfel la toate nivelurile. După ani pierduţi la vârsta maximelor acumulări, cu toţii se înghesuie în clasa a XII-a să înveţe pentru că „vine bacul”. Am cunoscut oameni inteligenţi aflaţi la vârsta maturităţii, dar şi alţii cu „ambiţii” de inteligenţă, care pretindeau să înveţe o limbă străină într-o lună – şi nu pentru că ar fi avut vreo aptitudine, ci pentru că…aşa credeau ei că este posibil. Oameni care nu au scris un articol în viaţa lor au pretenţia să scrie cărţi; pe un site cineva încerca să îndemne cât mai mulţi oameni să scrie cărţi, de parcă întreaga populaţie a ţării urma să se înscrie în cursa pentru Nobel…Cineva mă întreba cândva în cât timp se va pune la punct o persoană de o nulitate desăvârşită (altfel, având două licenţe în C.V. !) cu limba engleză, absolut indispensabilă în postul pe care-l ocupa; o angajase deoarece în acelaşi C.V. era menţionată – în mod mincinos, vai! – o bună cunoaştere a limbii engleze, dar persoana „căzuse” la proba practicii; răspunsul meu că va dura „câteva luni bune cel puţin” a fost catalogat drept „inadmisibil”.
Bineînţeles, această degringoladă le convine perfect celor care o conduc şi dirijează. Dacă o mână de nulităţi care conduc tot felul de instituţii din această ţară şi-au obţinut doctoratele prin fraudă, înseamnă că toate doctoratele sunt obţinute astfel – iată o părere pe care am văzut-o exprimată pe nenumărate bloguri, forumuri, etc. Exact ceea ce vor să audă luminatele minţi din fruntea atâtor instituţii…La fel cum imediat după comunism unele voci urlau că toţi suntem vinovaţi pentru comunism, acum s-a ajuns să fim toţi la fel de vinovaţi pentru ticăloşia imbecilă a unei mâini de oameni.
Iar recent s-a adăugat şi o altă sămânţă de scandal – cea a gradelor militare împrăştiate aiurea prin tot felul de ogrăzi. Dar aceasta este deja ceva absolut banal…Nu cred că-şi mai face cineva iluzii cu privire la adevărata capacitate a multora dintre generalii noştri; doar nu ei sunt cei care mor în campaniile dinafara ţării…. Culmea este că o mare parte din javrele care s-au pricopsit cu grade militare afirmă că….nu ştiu de unde le au; cum poate spune cineva de talia Laurei Codruţa Kovesi că nu ştie de unde s-a pricopsit cu gradul respectiv?? Mai mult, auzi ce poate spune un om cu o asemenea responsabilitate: „Am cerut în scris MAPN să-mi spună ce grad am pentru că eu nu am cerut niciodată şi nu am ştiut până ieri de acest lucru”. Gradele militare se solicită?? Bieţii de noi, muritorii, habar nu aveam! Întotdeauna mi s-a părut că-mi vine bine tunica de general cu trei stele….
Şi ce „avansări”: de la soldat sau de la locotenent direct la colonel….Avea dreptate Hegel că istoria se repetă prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă….Săracii comunişti, nici măcar nu ştiu de ce au fost condamnaţi….

Aşa că ar fi cazul să ne cuprindă pe toţi panica. Dacă eu am un doctorat în drept şi nu ştiu? Nu ar fi păcat să nu-l valorific? Sau…cum îmi place şahul…dacă sunt mare maestru internaţional fără ştiinţa mea?

Anunțuri

Posted 5 August 2012 by cosulcufragi in Uncategorized

Tagged with ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări

%d blogeri au apreciat asta: