Archive for Octombrie 2012

Grosolănia – sau mic manual de bune maniere pentru plagiatori…..   Leave a comment

De ceva timp m-am obişnuit să postez scurte păreri despre cările citite pe un site – http://www.teacup.ro. O fac în general ca un exerciţiu de adaptare la diferite discursuri literare. Mă gândisem să postez ceva şi despre un mic roman simpatic, de citit într-o după-amiază ploioasă de duminică (aşa cum au cam început să fie duminicile noastre) – „Nono” de Renata Carageani.
Curios fiind să mai aflu câte ceva despre autoare, am dat pe google despre nişte ştiri referitoare la un scandal de plagiat. Mai precis, Oana Duşmănescu o acuza pe autoare (http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2012/06/20/cartea-mea-inspiratie-pentru-alte-carti/) că a plagiat cartea sa, „Urechile pisicii Olga”. Ar fi vorba de personaje, locuri, întâmplări reproduse – deşi nu cuvânt cu cuvânt – într-un stil (ironie sau sinceritate?) „teribil de frumos, sensibil, captivant.” Oana Duşmănescu afirmă că i-a şi scris Renatei Carageani un mesaj privat pe Facebook, rămas fără răspuns. În final, Oana Duşmănescu informează că nu va face niciun demers legal.
Dar nu asta m-a uluit, nu e primul caz de plagiat în comuna primitivă românească (primitivism al lipsei simţului de proprietate, primitivism al furtului şi, după cum se va vedea, primitivism al reacţiilor celor acuzaţi), ci …răspunsul de pe blogul Renatei Carageani, pe care-mi permit să-l reproduc:
„Băi, nu mai investigaţi cine a copiat la lucrarea de control, la teză, la extemporal, la diplomă, la doctorat şi la toate comunicările ştiinţifice publicate, despre care noi aflăm din presă, din articole care încep cu -Un grup de cercetători biafrezi, chinezi, polinezieni, ieşeni s.a.m.d., a constatat că…!
Cercetaţi cine a produs o lucrare absolut originală, care n-a avut nevoie de umplutură cu copy-paste, care nu s-a inspirat, n-a compilat, n-a ţinut cont de ce zic înaintaşii…
Lista e scurtă.
O să-l găsiţi pe Divinul, care v-a pus sub nas codul genetic şi relaţia informaţie-energie, pe Moş Einstein, dacă o fi adevărat că a mutat un vapor dintr-un ocean în altul, în experimentul Philadephia, şi pe Moş Crăciun. Ăla care umblă cu sania pe cer şi n-a tulburat niciodată traficul aerian, monitorizat din turnul de control.
Restul e copy-paste.
De la Romeo şi Julieta, până la Love story.
O să ziceţi: „Ei, cuma aşa?!”
Păi da!
Ea murea. În ambele cazuri. ”

Unde am ajuns în societatea asta? Încă puţin şi cei care detectează un plagiat vor fi condamnaţi pentru „atentat la viaţa privată” (la urma-urmei, nu se plagiază în public, doar în privat; rezultatul este public!) Încă o dată se vădeşte faptul că agresivitatea şi grobianismul au câştig deplin de cauză; sincer, chiar m-am gândit că poate totuşi răspunsul nu aparţine Renatei Carageani, într-atât este de grosolan şi de…lipsit de feminitate! (asta este ultima mea speranţă).
Se adevereşte că plagiatul are toate caracteristicile unei infracţiuni şi că în spatele lui, ca în spatele oricărui furt, se ascunde zâmbetul şmecher şi nesimţit al unui infractor cu ţigara în colţul gurii şi mâinile în buzunar (ca să rămânem la atitudini….nefeminine). Plagiatorii noştri – mulţi având totuşi papion şi cravată – ne dau ordin să nu mai cercetăm şi să le admirăm inteligenţa şi profesionalismul. Plagiatorii noştri copiază cu nonşalanţă sau îi pun pe alţii să le scrie lucrările fără să clipească. Şi, bineînţeles, plagiatorii noştri nici măcar nu citesc; un om cu respect pentru carte nu ar putea face aşa ceva şi, în plus, ar fi conştient că un plagiat poate fi detectat de cineva care a citit destul şi a avut ghinionul/norocul să citească ambele cărţi.
Şi cel mai mult le foloseşte plagiatorilor noştri ideea – din ce în ce mai des afirmată prin ţărişoara noastră – că „toată lumea plagiază”. Hai atunci să spunem simplu că toţi fură şi să desfiinţăm închisorile şi toate organele de aplicare a legii. Ca să fim liniştiţi. M-aş simţi mai bine ştiind că pentru a trăi trebuie pur şi smplu să-mi iau ghioaga pe umăr şi să caut câte o victimă pentru a-mi asigura cele necesare. Şi am chiar şi o listă pregătită pentru asta….

Posted 14 Octombrie 2012 by cosulcufragi in Uncategorized

Discreta nedreptate a jocului de şah   Leave a comment

De mulţi ani juca şah parcă dintr-un reflex al controlului raţionalităţii, constatând cu plăcere cum sunt piesele legate între ele prin fire nevăzute în cutare partidă sau tribulaţiile pieselor prin vreo complicată variantă a Apărării siciliene…Un demon a pus însă încet stăpânire pe el şi a început mai întâi să reflecteze asupra regulamentului. La urma-urmei, de ce doar umilul pion avea dreptul să ajungă damă? Bun, înţelesese şi el că „pionii sunt sufletul jocului de şah”, vorba lui Philidor, dar un „ofiţer” precum nebunul ori calul nu puteau aspira la vreo „avansare” în rang, în timp ce pionul avea capacitatea de a ajunge la cel mai înalt rang de luptător? Şi asta doar deoarece pionul era singura piesă care nu putea muta şi înapoi şi de aceea şi începuse să privească uşor dispreţuitor această regulă, menită numai să asigure mai departe viaţa acestei mici piese care, după ce ajunsese pe ultima linie, nu ar mai fi avut altă şansă de a muta.
Apoi ochiul lui se orientase asupra formei pieselor. Mângăia rotunjimile pionului care i-l făceau atât de familiar, întârzia cu câte un deget pe coama calului şi-l închipuia deja în imense jocuri unde apărea cabrat şi mândru, arunca nebunii pe diagonale imaginare şi chiar imperfecte, permiţându-şi să-i trimită de pe un pătrat negru pe unul alb în mers pieziş. Turnul părea mai serios în mersul lui drept şi atingându-i marginea superioară i se părea că rupe o parte din realitate, la fel cum, privind cerul seara, nu era sigur dacă acesta mărginea vârfurile clădirilor ori cele din urmă tăiau obraznic cu ascuţişul lor din croiala văzduhului. Dama părea impertinentă prin dezinvoltura ei pe lângă un rege adeseori neputincios, care se ascundea repede prin rocadă.
Se orientase după aceea asupra aşezării pieselor în spatele pionilor. Ceva în el se răzvrătea văzând mereu piesele în aceeaşi poziţie iniţială. Atingea fiecare piesă, o rotea uşor înainte de începutul jocului, o plasa drept în centrul pătratului, parcă pentru a se convinge că într-adevăr locul său e acolo. A sondat unele sisteme de reaşezare a pieselor, a căutat şi a găsit turnee jucate cu piesele aşezate potrivit bunului plac al jucătorilor, dând astfel peste cap tomuri întregi de teoria deschiderilor…A citit povestea lui Anatoli Karpov, ilustrul şi calculatul campion, care, copil fiind, găsise jocul de şah al tatălui său şi aşezase piesele potrivit propriei sale fantezii, şi a deplâns modul în care copilul îşi pierduse imaginaţia, chiar dacă îmbogăţise atât de mult ulterior istoria jocului…
Apoi a găsit că înseşi dimensiunile tablei de şah sunt insuficiente…8 x 8 = 64 era de mult o socoteală intrată în sânge, fireşte, dar ce ar fi fost dacă ar fi adăugat încă două coloane şi două linii spre a ajunge la 100 de pătrate? Poate chiar fără a suplimenta numărul pieselor, începând jocul cu câte o coloană goală de fiecare parte.
Ceas cu ceas jocul lui de şah adăuga o nouă nedumerire. Şi-n cea mai binecuvântată clipă, într-o zi, scotocind prin lucrurile bunicului din pod, a dat peste alt set de piese vechi de şah şi din cutia prăfuită şi scorojită a căzut, parcă neatins de vreme, un pachet de cărţi de tarot….
Dar asta deja era o altă aventură……

Posted 4 Octombrie 2012 by cosulcufragi in Uncategorized

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări