Voluptatea lecturii….

Am citit recent pe un blog un articol care scotea în evidenţă virtuţile e-book-ului. Avantajele le cunoşteam: spaţiu mai redus, economie de timp când este vorba să cauţi un titlu, paginile cărţilor rămân curate, nu-ţi obosesc ochii. Şi totuşi?

Nu sunt un ipocrit. Am fost şi eu tentat în urmă cu ceva timp să-mi iau un e-book. Venise un prieten la mine entuziasmat de e-book-ul pe care abia şi-l luase şi eram gata să pun şi eu la bătaie suma necesară pentru a-mi lua unul. Noroc că el, prudent ca întotdeauna, m-a refuzat când am vrut să-i dau banii ca să-mi ia şi mie unul imediat şi m-a sfătuit să mă duc eu să-mi aleg personal unul. După vreo oră…mă răzgândisem.

Căci…atâtea lucruri îţi răpeşte un e-book! Plăcerea de a întoarce pagina, de a simţi materialitatea printre degete. Sentimentul de a-l însoţi pe scriitor parcă în aventura sa, întrucât ceva din materia folosită de el drept suport rămâne în substanţa unei cărţi. O anumită individualizare a câte unei serii: bunăoară, paginile volumelor mele din „Operele” lui Vianu au altă culoare decât cele ale cărţilor de teorie literară apărute la „Univers”. Şi dacă scrii o carte sau un articol – nu le simţi cu adevărat ale tale decât din momentul în care le poţi atinge. Zilele trecute o proaspătă autoare exclama după ce primise cartea proaspăt tipărită de la editură: „În seara aceasta am primit-o , am atins-o..o iubesc!”. Entuziasm cu totul de înţeles. Nimic nu poate egala faptul de a atinge o carte – poate doar acela de a avea contact cu manuscrisul unui scriitor. Examinând manuscrisele lui Eminescu, Rebreanu, Flaubert…..nu poţi să nu simţi un regret dacă totul ar trece în format electronic. Deja o parte a literaturii s-a pierdut: s-au scris tomuri despre corespondenţa lui Flaubert. Acum vom scrie despre…mailurile lui Murakami?

Lectura în format electronic este fadă, impersonală, rece… Dispare o anumită savoare a lecturii, dispare faptul de a „gusta” cu adevărat dintr-o materialitate suculentă şi păstoasă. Orice artă este materială, dar prin formatul electronic tocmai materialitatea dispare, iar arta este convertită în pur tehnicism. Scriitura fizică este şi picturală, şi sculpturală (iese în relief), poate închipui şi o coregrafie a gândului. Într-un fel, scriitura trimite la aproape oricare altă artă. Cea electronică este iritantă în inocenţa ei; dar receptorul tocmai de asta are nevoie – de plăcerea vinovată a materialităţii. Deoarece, oricât am încerca să ne păcălim pe noi înşine, arta este tocmai păcat al materialităţii…Un păcat fericit….