Cum se negociază cultura naţională….   Leave a comment

La finele anului trecut m-am reînscris, după o pauză de câţiva ani, la Biblioteca Naţională. Un nou permis, dar mai ales, un nou sediu! Obişnuit cu bătrânul, dar şi  – în multe privinţe – elegantul şi, deopotrivă, sinistrul sediu de lângă Universitate, atunci când am păşit în noua clădire aflată la 10 minute de magazinul „Unirea” am rămas uluit, asemenea lui Alice căzută în acea „gaură”  când îl urmărea pe domnul Iepure. În sfârşit, o bibliotecă modernă, cum de atâtea ori văzusem pe Internet că exista prin alte părţi, o bibliotecă mare, imensă, cu holuri în care te pierdeai, cu nişte săli superbe, în care oricând te puteai opri din citit pentru a-ţi odihni ochii asupra unei privelişti generoase. Holurile sumbre şi cu igrasie ale vechiului sediu se pierduseră undeva în neant…(altfel, totuşi, toată recunoştinţa pentru acea clădire care mi-a însoţit anii atât de frumoşi ai studenţiei).

Uluirea şi chiar mândria („Iată, în sfârşit, ceva de care putem şi noi, românii, să fim mândri”) s-au asociat în sufletul meu (român obişnuit cu mişeliile şi tertipurile autorităţilor dâmboviţene) o temere: „cum de nu s-a gândit încă nimeni să le ia sediul?”. Parţial mă putea linişti gândul că iluştrii conducători dâmboviţeni au o temere congenitală în ceea ce priveşte lectura, că majoritatea politicienilor şi politrucilor noştri de mucava se feresc de „diabolica” practică a cărţii şi, deci, slabe speranţe să calce piciorul lor pe acolo.

Ca să aflu acum că personalul bibliotecii duce negocieri cu Ministerul Culturii în privinţa HG nr. 862/2013, astfel încât Biblioteca şi nu Ministerul să preia spaţiile unde se organizează evenimentele culturale din incinta Bibliotecii Nationale de la parter şi mezanin, precum şi sălile de lectură. Evident, ceva a ajuns la urechea lor. Vreo instituţie vigilentă în ceea ce priveşte „bunurile poporului” şi-a făcut în cele din urmă datoria şi, normal, cineva a avut brusca revelaţie: ce să facă românul care vrea să citească şi să studieze (foarte periculos prin aceasta) cu o asemenea superbă clădire? „La ce bun cititorii?” ca să spunem pe urmele lui Holderlin? Cred şi eu, lectura dă idei, ideile dau dureri de cap….
E vreo diferenţă între astfel de practici şi cele ale PCR de din urmă cu peste 20 de ani? Niciuna. Încă o dată se dovedeşte că mult trâmbiţata autonomie culturală este un concept „varză”. Nemaivorbind de faptul că, român fiind, nu am nicio încredere în vreo instituţie a statului. Acum vor să ia o parte din „prăjitură”, poate urma o alta şi o alta….până ce întregul sediu va dispărea nu mai ştiu unde. De dragul ţării, al „securităţii naţionale”, al „forţelor armate” sau al mai ştiu eu cui….

Sediul Bibliotecii Naţionale este unul din puţinele lucruri realizate în ultimii ani de care chiar putem fi mândri. Sper numai ca ridicarea sa pe malurile dâmboviţene să nu fie de rău augur şi să …nu se ducă pe apa Dâmboviţei.

Anunțuri

Posted 16 Martie 2014 by cosulcufragi in Uncategorized

Tagged with

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări

%d blogeri au apreciat asta: