Du mécanique plaqué sur du vivant…   Leave a comment

E suficient să ne uităm la creaturile care ne conduc. Traian Băsescu – un ins desprins din gravurile lui Goya, râs coşmaresc, faţă crispată, aplecat de spate ca un Tartuffe. Victor Ponta – roboţel de bucătărie, surâs stânjenit, aer de profesoraş de provincie care-şi spune povestea fără prea mare convingere. Mihai-Răzvan Ungureanu – alură de comandant de batalion disciplinar, limbaj la fel de cazon şi de rigid, morgă intelectuală. Laura-Codruţa Kovesi – aer de femeie automată, recitând poezii prost scrise, incomodă cu ea însăşi în primul rând. Elena Udrea – femeie Barbie luptându-se cu alură de păpuşă, încrâncenată şi falsă. Şi mai sunt….

Dacă am fi în alt „film”, am spune că avem aici doar personaje de comedie. Nu se poate ca gândul să nu te ducă la definiţia comicului dată de Bergson – mecanic placat pe viu. Fantoşe care se mişcă greoi într-un scenariu prost, scris prost de ele însele, pentru că nu sunt capabile de altceva. Dacă nu ar fi în viaţa reală şi nu ar trăi în România, ar fi o uriaşă relaxare să le urmăreşti cum evoluează. Dacă am fi înainte de 89, Băsescu ar fi un diriginte de şantier, Ponta şi Ungureanu – secretari de partid, Kovesi – vreo secretară înăcrită, Udrea – contabilă-şefă pe la vreun CAP. Dar, ca în volumul al II-lea din „Moromeţii”, în lumea noastră s-a produs o spărtură prin care au năvălit aceste figuri coşmareşti, oameni care nu sunt capabili decât să-şi vadă propriile socoteli, care nu ştiu să zâmbească, ci să se strâmbe şi să rânjească, al căror râs sună a hohot morbid şi care nu se irosesc decât în încrâncenări stupide. Că se irosesc ei, nu este o problemă, problema este că ne irosesc pe noi….

Aşa stăm noi între plagiatul lui Ponta (la mijloc între stupiditate şi aroganţă – cum să copiezi pagini întregi într-o teză de doctorat?) şi urletele primitive ale lui Ungureanu – „Ne-am luat ţara înapoi!” (care ţară, cine sunt acei „noi”, să ştim şi noi cui aparţinem?). Al doilea mai ales mi se pare că a agresat şi este gata să agreseze bunul-simţ românesc – ţara LE aparţine, întreg poporul este o imensă feudă, iar ei au figuri coşmareşti cuprinse din „Capriciile” lui Goya, cu balele curgându-le pe faţă şi cu sânge încă proaspăt sub unghii.

Şi atunci nimic nu li se potriveşte mai bine decât definiţia bergsoniană, care ne-a dat şi titlul acestui articol. Nu că vreunul dintre ei ar înţelege ceva, pentru că gesturile lor sunt suficiente ca să ne arate despre ce nivel vorbim: mârlăniile de marinar ale lui Băsescu, inabilităţile şi crispările lui Ponta, aerele şi vorbăria goală ale lui Ungureanu (este prima dată când mă gândesc la faptul că marele şi subtilul cărturar care este Andrei Pleşu a ratat ceva, acordându-i credit acestui om, caracterizat în ochii lui Pleşu prin ” civilizaţia formulării şi a tonului, refuzul oricărei agresivităţi şi grosolănii”!), lipsa de graţie şi de mobilitate a şefei DNA, rapacitatea „Elenei”… Dacă ar fi vorba de altă ţară, cu toţii ar reprezenta excelente personaje de Muppets Show…Dar nu putem să nu plângem gândindu-ne că aceştia sunt lângă noi. Poate ar trebui, totuşi, să nu le mai dăm altceva din ţara aceasta decât ceea ce le-au dat strămoşii noştri trimişilor regelui persan: să-i aruncăm într-o fântână, ca să aibă acolo…pământ şi apă.

Anunțuri

Posted 27 Iunie 2014 by cosulcufragi in Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări

%d blogeri au apreciat asta: