Archive for Decembrie 2015

De ce ne plac utopiile negative…   Leave a comment

Titlul şi, mai mult, însăşi sintagma de „utopie negativă” sunt, desigur, oximoronice. Aceasta deoarece sensul originar al conceptului de „utopie”, acela al secolelor XVI-XVIII, trimite la ideea de un „altundeva fericit”, de o inedită (pe atunci) modalitate de a regăsi un anumit sens al vieţii. S-a inventat chiar şi un termen pentru aceasta – „distopie” – care pare însă mai degrabă pretenţios.

În ansamblu, totuşi, literatura şi cinematograful cuprind mult mai multe utopii negative decât pozitive. De ce? Aş invoca mai multe justificări.

Receptorul obişnuit se simte mai în siguranţă în faţa unei utopii negative. Distopia îi conferă iluzia minimală că trăieşte totuşi o existenţă acceptabilă, mai mult – uneori, chiar cu deplină semnificaţie. Pe lângă aceasta, îi dă şi libertatea unei anumite revolte, „adormindu-i” întrucâtva instinctul de revoltă care ar putea fi valorificat în plan social. Şi chiar poate resimţi confortul unei superiorităţi etice.

În al doilea rând, distopia valorifică faptul că visurile fericite sunt asemănătoare, dar coşmarurile sunt mai personale. Purtăm cu noi fiecare micii noştri demoni, de multe ori asemănători în trăsăturile lor generale, dar a căror specificitate trădează fobii sociale, mici uri personale, sentimente nemărturisite. Distopia reuşeşte să ajungă la o anumită congruenţă cu toate acestea (de aceea şi discursurile electorale în care oamenii politici zugrăvesc un „viitor de aur” sunt mai uşor taxate drept „minciuni” de către public decât cele în care aceştia atacă o realitate). Distopia are totodată o valoare cathartică deosebită, întrucât dă posibilitatea unei „revanşe” în imaginar în faţa realului. În egală măsură, însă, realul „minimal fericit” triumfă în faţa distopiei, receptorul asumând cu reală satisfacţie „micul său colţişor de libertate”, acel „cer înstelat deasupra lui” prin care se recunoaşte drept membru al unui altfel de univers.

Utopia negativă este, într-o anumită măsură, mai aproape de o realitate, fie ea trecută (deci experimentată în spaţiul cultural respectiv), fie cunoscută din experienţa istorică a altui spaţiu. De exemplu, experienţa din „Fahrenheit 451” a fost trăită, în forme variate, de-a lungul istoriei, în mai multe societăţi. Se cultivă deci o anumită familiaritate, ceea ce facilitează şi chiar încurajează receptarea. Familiaritatea cu ficţiunea duce cu uşurinţă la o altă familiaritate – cu efecte mult mai concrete: familiaritatea cu o anumită istorie, asumarea unei istorii.

În sfârşit, utopia negativă apelează la fantasme ale sadismului şi masochismului în imaginarul cititorului, fantasme care nu sunt niciodată uşor de mărturisit, de altfel. Există o uşoară dorinţă de a controla sau de a fi controlat, chiar o ambivalenţă de necontestat în inconştientul uman din care distopia se înfruptă neîncetat, conştientă că acest izvor nu va seca niciodată. În distopie îţi poţi permite luxul micului tău ceas de glorie a unei fantezii „dictatoriale”, care te dispensează de gesturi condamnabile în viaţa reală. Receptarea distopiei funcţionează deci şi ca un instrument de autoverificare raportat la propriile instanţe morale, mai ales la cele mai puţin mărturisite public.

 

Anunțuri

Posted 6 Decembrie 2015 by cosulcufragi in Uncategorized

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

cosulcufragi

literatură, frumos, opinii, visări