Zilele trecute, am primit – ca în atâtea alte dăţi – un pliant pe stradă cu o invitaţie la un consult cardiologic gratuit (electrocardiogramă şi tensiune). Nu l-am aruncat – tot ca în atâtea alte dăţi -, ci l-am pus în buzunar, dar bineînţeles că am uitat de el….Mi-am reamintit seara, ajuns acasă…
După vreo două zile, într-o doară, m-am gândit să mă abat în drum spre casă pe la clinica în cauză (nici eu nu ştiu de ce). Eram oarecum enervat şi dezgustat din cauza unui idiot de la serviciu (folosesc mai rar astfel de vocabule, dar când gândesc aşa ceva, o şi spun)…Nu-mi plăcea totuşi nici ideea de a face analize (recunosc, nu mi-a plăcut niciodată, nu ştiu de ce….). Pe scurt – electrocardiograma a ieşit normală, doar tensiunea uşor mărită – 15 cu 9….M-am cam mirat – e adevărat că am ceva kilograme în plus deoarece îmi cam plac dulciurile, dar grăsimi nu prea mănânc şi alerg o oră şi jumătate o dată la două zile…Însă probabil şi nervii din acele zile îşi jucaseră rolul….
Ajuns acasă, recunosc că am dat un search rapid pe net să văd ce înseamnă tensiunea aceasta….nu am găsit mare lucru – tensiune uşor mărită, atenţie la alimentaţie, la prea multă cafea (recunosc păcatul, chiar şi acum am în faţă ceaşca de cafea!), etc.
Dar mai ales mi-am dat seama câtă importanţă acordăm unor mărunţişuri, unor indivizi care nu merită atenţie nici cât un bob de orez (scuze de insultă – bobul de orez are totuşi o semnificaţie!), cum trecem pe lângă surâsul unui copil, pe lângă cerul plin de stele (sau pe sub…your choice!), pe lângă un vers frumos sau pe lângă o frază muzicală (m-am oprit puţin ca să pun uvertura la Tannhauser de Wagner!) pentru a ne lăsa angrenaţi într-un ritm nebun….Avem atâtea lucruri de văzut şi de ascultat, secretul este doar să contemplăm şi să auzim bine… Şi mi-am promis – încă şi mai mult – să fac lumea să meargă după ritmul meu (chiar şi la serviciu) şi nu să merg eu în ritmul ei….Să meditez mai mult (am început recent, nu-mi pot da încă seama dacă va avea sau nu efecte…). Am înţeles încă o dată câtă importanţă are sportul, cum ne eliberează de toxinele acumulate de-a lungul zilei – mai ales de cele toxice. Şi mi-am amintit iar o maximă rostită de un senator american – Paul Tsongas – „Nimeni nu a spus pe patul de moarte – Aş fi vrut să petrec mai mult timp la serviciu…”….Culmea – e apocrifă…dar îmi place să cred că a rostit-o cineva…