Am văzut săptămâna aceasta două afişe electorale care mi-au demonstrat că, efectiv, politicienii noştri trăiesc în altă lume.

Primul dintre acestea este cel al PMP. Toţi candidaţii sunt în blugi şi cămăşi albe – probabil, pentru a da o tentă „populară” partidului, albul sugerând – cine ştie – puritatea în mintea primitivă a unora (păcat de Baconschi, care este totuşi un intelectual de marcă, dar probabil nu a văzut afişul…). În fruntea lor se află Elena Udrea care, culmea, nu ar fi candidat PMP…Cu pletele sexy bătând în vânt, cea mai fatală blondă de pe meleagurile mioritice pare a fi plecat la prins fluturi şi naivi….

Alt afiş este cel al lui Ponta, care surâde imens pe nişte afişe cât un bloc. La fel, nici premierul nu este candidat la europarlamentare. După felul în care zâmbeşte, zici că se află în fruntea celei mai fericite ţări de pe pământ.

Şi mai frumos este că toate aceste fotografii sunt…prelucrate cu grijă, prin photoshop (puteţi vedea adevăratul chip al iubiţilor noştri conducători pe http://www.stiripesurse.ro/chip-de-europarlamentar-pe-afis-electoral-intre-photoshop-si-realitate/). Dar asta deja nu este o noutate, deoarece întreaga ţară este prelucrată prin photoshop de ani de zile.

Ce ilustrare mai clară a faptului că există o cezură imensă între ţara noastră şi lumea politicienilor? Aceşti oameni care nu ştiu nimic despre ţara pe care o păstoresc şi cărora, în majoritatea cazurilor, le este de altfel interzis să ştie. Deoarece toată realitatea ajunge cosmetizată la ei, prin pixul şi gândirea strâmbă a tot felul de consilieri şi cabinete, care amputează rapoarte şi realităţi pe considerente de genul „domnul ministru are alte treburi”, „..alte griji” etc. Toată această lume de paraziţi care-i înconjoară nu are alt scop decât să-i izoleze în coconul lor de neştiinţă şi seninătate, conferindu-le totodată iluzia că ar controla o realitate de care. în realitate, nici măcar nu au habar. De aceea saltă ei şi zâmbesc atât de senini, ridurile şi burţile le dispar ca prin minune, realitatea crâncenă este înlocuită cu surâsuri seducătoare. Ceea ce pentru unii este literatură a absurdului este trăit de politicienii noştri într-un minunat basm, în care ei se complac cu o indiferenţă pe care nu aş putea-o caracteriza decât drept criminală….

 

 

Aflat la Fabrica de Avioane din Craiova, Victor Ponta le-a dat două veşti angajaţilor: „ne paşte un război„, dar vestea bună este că vor avea comenzi.

Sigur, ne-am obişnuit cu imbecilitatea celor care ne conduc, aş adăuga că ne-am obişnuit prea mult. Nu văd care este vestea bună atunci când ştii că te-ar paşte un război. Nu este un secret faptul că războiul constituie pentru unii o resursă de îmbogăţire fenomenală. Dar să afirmi răspicat că moartea unor oameni constituie o „veste bună”, deja mi se pare prea mult. Sigur, orice firmă de pompe funebre ar da faliment dacă nu ar mai muri nimeni, dar moartea nu constituie un prilej de „veşti bune” şi de hore…..

La Rovinari, tot premierul afirmase că România trebuie să se afle „într-o stare de atenţie”. Întrebat de jurnalişti, la Craiova, ce înseamnă o astfel de situaţie, a explicat că „Am folosit un termen nejuridic, de stare de atenţie, pentru că juridic nu vreau să vorbesc de alertă.” O altă imbecilitate: „spun asta pentru că nu vreau să spun ailaltă”, dar, de fapt, rostesc exact ceea ce am vrut, chipurile, să evit. Sau şiretenie politică?

Nu ştiu ce să ne sperie mai mult – faptul că, pentru prima dată după peste jumătate de secol, în România se evocă posibilitatea intrării într-un război sau prostia celor care ar trebui, chipurile, să ne conducă (şi) în cazul unui conflict armat. Adevărul este că şi realitatea şi istoria sunt cu grijă cosmetizate în România, astfel încât să nu ne dăm seama că România s-ar îndrepta spre o catastrofă şi mai mare. Două exemple…

Cu puţin timp înaintea Primului Război Mondial, România a fost implicată în al doilea război balcanic…Campania a constituit un succes aparent, rapiditatea cu care s-a obţinut victoria ascunzând gravele carenţe ale armatei. Marele Stat Major pregătise campania după o hartă prezentată de Bulgaria la o expoziţie în Belgia, pe care figurau…şosele inexistente. Drept urmare, un comandant a cerut instrucţiuni deoarece nu mai putea înainta din cauză că….lipsea şoseaua.

România a început catastrofal Primul Război Mondial, cu o înfrângere „ruşinoasă” la Turtucaia (epitetul îi aparţine marelui istoric Florin Constantiniu). Mai mult,  în ajunul ocupării Bucureştiului, Marele Cartier General a hotărât….organizarea unei mese comune pentru a se sărbători înaintările în grad, pentru a ridica moralul ofiţerilor! Acest banchet, afirmă acelaşi ilustru istoric în cartea sa „O istorie sinceră a poporului român” – „e un fapt unic în istorie!” .Generalul D. Iliescu a fost chiar  „răsplătit” cu postul de reprezentant al armatei române la Paris după război. Nu sună ceva cunoscut, nu este nimic asemănător cu România post-decembristă?

Şi în condiţiile acestea, să stăm şi să glumim cu privire la război? Să avem încredere în competenţa şi în buna credinţă a unor politicieni incapabili să gestioneze o ţară pe timp de pace? Vor lupta în acel război ginerii lui Traian Băsescu, fiii atâtor miniştri? Vor lupta ofiţerii de mucava, care au ajuns colonei şi generali fără să ştie (Robert Turcescu şi Laura Codruţa-Kovesi – colonei, Cezar Preda şi Antonie Solomon – avansaţi de la locotenent direct la colonel, Gheorghe Udrişte – de la caporal direct la colonel, Emilian Schwartzenberg – făcut direct maior, chiar dacă nu…avea stagiul militar!) ? Nu, în schimb tot „ai noştri” se vor îmbogăţi ca nesimţiţii, îşi vor plimba trupurile şi sufletele mucegăite prin limuzinele oficiale şine vor ţine discursuri în timp ce conturile le vor creşte…Şi nouă ne vor creşte…preţurile….

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce să mai vorbim de catastrofa reprezentată de Revoluţia Română din decembrie 1989. Militari împuşcându-se între ei, generali cu biografii suspecte (agenţi sau nu ai altor puteri), politicieni mai preocupaţi să se instaleze la putere decât de binele oamenilor…

Şi să ne închipuim acum că aceia care ne-ar conduce s-ar comporta altfel? Vor exista iar îmbogăţiţi până la nesimţire, iar politicieni de mucava. Pe front nu vor lupta ginerele lui Traian Băsescu sau fiul lui Adrian Năstase. Vor lupta nefericiţii care votează sau nu, cu un armament de care nu putem fi siguri cât de modern şi de bun este sau nu (la ce afaceri s-or fi făcut şi acolo…..).